Dragii mei, uite-ne ajunsi si la Revelionul din 2010 si sunt sigura ca de-a lungul anilor ati adunat mai multe amitiri placute sau ne placute despre aceasta zi.
In randurile care urmeaza eu va voi relata cateva dintre ale mele:
Cand eram mica...cam pana la sapte ani plangeam la fiecare Revelion.
Plangeam pentru ca imbatraneam, pentru ca cresteam. Toata ziua eram vesela, voiaosa asteptand momentul zero, dar in timpul numaratorii inverse si dupa plangeam de nu ma mai oprea nimeni.
In 1999 spre 2000 am plans pentru ca urma sa intru in clasa I, si eu nu imi doream. Vroiam sa continui gradinita, sa ma distrez, sa fiu copil cel putin pentru urmatorii douazeci de ani, dar dupa cum se vede...nu am putut oprii timpul, dar acum...nici nu as mai vrea.
Din 2000 spre 2001 am avut prima mea experienta cu petardele. Tata luase petarde pentru petrecere, iar la miezul noptii le-a lansat. Nu stiu cum s-a intamplat, dar fara sa stim noi, petardele au ajuns inapoi pe balcon, de unde le lansasem impreuna cu tata, iar la trei sau patru minute dupa miezul noptii, mama a vazut o ditamai valvataia de foc pe balcon, arzand toate lucrurile de pe acolo. M-am speriat groaznic si am inceput iar sa plang.
Acum, daca ma gandesc, totul a fost amuzant, iar acela a fost un An Nou care niciodata nu se va sterge din memoria mea.
Din 2004 spre 2005 petrecerea a fost in toi, iar la trecerea dintre ani am tipat asa de tare incat nu mi-am mai putut folosi vocea cel putin doua zile.
Astea sunt ce am tinut minte, in rest nu mai tin minte ceva special.
Nu am facut nici o nebunie, nici o descreiereala, am fost un copil cuminte, poate...prea cuminte.
Am simtit nevoia sa impart asta cu voi.
Un An Nou fericit si plin de impliniri va doreste,
Em.
Em.
