Viata ca o ce vrei tu...

Cred ca eram doar o idee cand ma plimbam pe un drum ingust , incadrat pe ambele parti cu umbre, umbre umbre nedefinite. Nu stiam ce erau, dar stiam ca ele ma cunosc. eram singura pe acel drum, sau cel putin asa credeam si nu intelegeam de ce, unde erau toti oamenii despre care mi se spusese?
Pentru o secunde mi s-a parut ca se aude zgomot de undeva din apropiere, dar de unde? De unde zgomot in pustiul ala? Privirea mi-a fost atrasa de o lumina puternica ce stralucea inaintea mea. Am facut cativa pasi spre ea, iar zgomotul pe care il auzisem inainte ma izbii in plin.
era o cladire ca un castel medieval, dar eu stiam ca nu e asta, stiam exact ce e si gandul acela ma facea nerabdatoare. O usa aparu in fata mea incadrata de o lumina stralucitoare. M-am apropiat, am deschis usa si am intrat. exact in acel moment altcineva a iesit. nu stiu de ce am avut impulsul sa-l strig, dar ceva m-a facut sa abandonez ideea.
Nu cred a pot gasi cuvintele potrivite pentru a descrie atmosfera din acel loc in cel mai mic detaliu. era o forfota incredibila acolo, atmosfera se schimba de la o zona la alta, iar muzica pe care o puteam auzi de undeva de nicaieri alterna de la trista si pesimista la vesela si optimista.
Am cautat un scaun pe care sa stau, caci observasem ca toti cei aflati acolo aveau cate un scaun. am gasit unul chiar in fata, langa o masa unde stateau diferiti oameni, iar unii dintre ei pareau sa ma cunoasca. La un moment dat, o persoana a carei fata nu o puteam vedea mi-a servit o bautura. Lichidul era galben-maroniu si avea o stralucire neobisnuita. Prima picatura a fost ca un bulgare de foc pe traheele mele si am tipat, apoi am inceput usor-usor sa ma obisnuiesc.
La primele pahare lumea de acolo mi se parea minunata, avea multi oameni in jurul meu care ma faceau sa ma simt bine. Ma uitam in jur si ii analizam pe ceilalti fara sa-mi dau seama exact ce faceau si de ce faceau anumite lucruri. Urmaream persoanele care intrau si ieseau din acel loc si pe cand am ajuns la al noualea pahar intelesesem deja ca atunci cand cineva intra, altcineva trebuia sa iasa.
La al paisprezecelea pahar ajunsesem sa inteleg aproape tot ce se petrecea in jurul meusi puteam deja sa analizez mai multe comportamente ca inainte.
La al saisprezecelea pahar din acea bautura eram deja scarbita de majoritatea comportamentelor acelor oameni si am decis ca eu nu vreau sa-mi beau bautura in acelasi mod in care o fac ei. Eu vreau sa o beau altfel, in modul meu, in propriul meu ritm si sa simt fiecare picatura intr-un mod diferit!
Acum mai am doar un sfert din cel de al saptisprezecelea pahar si incerc sa savurez fiecare picatura in parte, sa il lungesc, sa trag de el pentru ca stiu ca dupa ce voi incepe cel de al optisprezecelea pahar unele lucruri se vor schimba si niciodata nu vor mai fii asa cum au fost. atunci va incepe un nou capitol!