Copilăria. Singurul paradis pierdut.

Uite-mă, stau aici încercând să scriu ceva inteligent.

Încerc de asemenea să evit clişeele şi chestiile despre care am mai scris. Încerc să iasă ceva drăguţ, şi nici decum ceva care mă face să par dubioasă sau Emo (că tot e un clişeu cuvântul).

Cred că am scris despre toate subiectele care mă interesează şi despre care am ceva cunoştinţe. Aproape mi-am uzat tastatura scriind despre, nedreptate, politică, penibil, prostie, despre faptul că sunt nemulţumită de societate şi despre alte chestii negative. Azi vreau să scriu despre ceva pozitiv!

Azi voi scrie despre copilărie! Am zis!

Mi-e dor de copilărie, cred că tuturor ne e dor de copilărie.

Copilăria este acea perioada din viaţă în care te uiţi la o floare şi zici: "Ce floare frumoasă, câte culori, ce Univers în miniatură!”.

Este perioada din care te "cerţi" cu prietenii de joacă şi după câteva minute te împaci cu ei şi râdeţi împreună, iar peste câteva zile nici nu îţi mai aminteşti de ceartă.

Este perioada în care răutatea înseamnă ungerea "şoşonilor cu dulceaţă" şi tragerea semnalului de alarmă al trenului, după cum ne ne înfăţişează marele Caragiale.

Este perioada în care fiecare cuvânt are o semnificaţie specială, iar cea mai gravă insultă din lume este "Esti prost!", insultă care poate fi reparată cu un pupic pe obraz şi un "Te iubesc!"

Este perioada în care cuvântul "mama" înseamnă totul iar gândul la îngeri îţi creionează un zâmbet pe faţa luminoasă.

Este perioada în care eticul îţi guvernează viaţa prin mult prea cunoscuta sintagmă de "Nu este bine să..."

Este perioada când totul este posibil pentru că eşti neînfricat.

Este perioada când egoismul şi răutatea sunt percepute ca fiind "dragalase" de ceilalţi.

Este perioada în care cea mai mare durere o simţi atunci când îţi pierzi jucăria preferata.

Este perioada în care pedeapsa pentru greşelile tale o constituie statul la colţ, sau interzicerea ieşirii la joacă.

Este perioada când iubeşti cu inima curată.

Este perioada inocenţei absolute.