Am recitit ieri toate postarile de pe blog, din Martie 2009 pana in Iunie 2011.
Doi ani si trei luni de ganduri, de sperante, de visuri scrise pe el.
A fost frumos si in acelasi timp emotionant sa vad ce scrisesem atunci. Am trecut din nou prin aceleasi emotii, m-am bucurat din nou pentru acele lucruri, am visat din nou la aceleasi chestii, si toate acestea de parca scrisesem articolele chiar ieri.
Am observat ca m-am mai maturizat, am mai crescut de acum doi ani, cand de-abia implinisem 16 ani, iar acum am 18 ani. Chiar am chicotit putin la articolul din 2 Februarie 2010, cand implinisem 17 ani si imi era asa de frica de 18, si uite ca am atins si varsta "critica" si ma simt chiar bine.
Desigur, voi fi toata viata majora, mi-e dor de copilarie, dar nu neaparat imi vreau inapoi minoratul, pentru ca puteam fi pusa foarte usor la zid cu fraza "Tu esti copil inca, nu stii tu!", iar acum pot sa vin cu replica "I'm sorry, I'm 18! Sunt deja majora si adulta comform legii!", dar desigur, toata lumea stie ca-mi place sa fiu tratata ca un copil rasfatat <333, sa mi se faca toate poftele, sa fiu tratata ca o printesa / diva / regina / stapana (yeah, I'm guilty of spoiling).
Si articolul in care spuneam ca a trecut un an alaturi de colegii mei si ca mai am trei, si mi se parea asa puuutin m-a facut sa zambesc amar. Acum situatia e invers, au trecut trei ani alaturi de colegii mei, si mai am doar un an...
Acum ce sa mai zic?
Desigur, am vazut din nou cat de ahtiata eram / sunt dupa lepse si le-am luat pe cele mai interesante (cele la care mi s-a parut ca ceva s-a shimbat) sa le refac :-?
Am vazut din nou toate prozele pe care le-am scris de-alungul timpului si mi-am propus sa le adun pe toate intr-un document Word, sa le pun diacritice si cine stie...
Si acum mi-am dat seama de unde veneau atatea cautari Google cu "zvastica lui Hitler", de la postul "O gramada de spus". Acolo scriam despre cat de fascinata am devenit de Hitler si de psihologia lui si explicasem semnificatia originala a zvasticii si am pus o poza cu ea.
Stii ce mi se pare aiurea si nedrept. Ca ma simt obligata sa scriu nu mai mult de trei articole pe zi, pentru ca noah...de fapt, nu stiu de ce.
O sa pun cate articole simt eu nevoia pe zi, daca simt nevoia sa scriu 1000 o sa pun 1000, daca simt nevoia de nici unul, nu voi pune nici unul.
E blogul meu si aici...eu fac legea!
Ah, cat de mult imi place sa trec prin trecut, si sa realizez cum am crescut, cum m-am maturizat si sa retraiesc unele sentimente <3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu