Măştile

Hai să ne punem o mască!
Hai să ne prefacem că nimic nu s-a întâmplat şi că nimic nu se întâmplă!
Hai să ignorăm durerea proprie!
Hai să astupăm gura sufletului care urlă după ajutor!
Hai să ne prefacem că viaţa e minunată!
Hai să ne desenăm cu un pix un zâmbet fals pe o foaie de hârtie şi să o folosim ca mască!

Toţi folosim măşti, dar unele sunt măşti de ceară care se topesc mereu când intră în contact cu atingerea fierbinte a gândurilor şi sentimentelor noastre profunde.
Nu folosi măşti de ceară, omule! Nu folosi măşti care pălesc în faţa adevăratelor sentimente! Nu folosi măşti fragile!
Nu purta o mască de ceară! Se va topi, iar sufletul tău va rămâne mult prea expus în faţa celorlalţi ce folosesc măşti de piatră.
Sufletul fiecăruia e protejat de ceva: de piatră, de lemn, de sticlă, de ceară, şi câte şi mai câte materiale. Nu alege materialul greşit, e cea mai mare greşeală pe care o vei face, o vei regreta toată viaţa, dar nu vei avea cum să o repari.
Dacă vrei alege sticlă, toată lumea îţi va putea vedea miezul fragil al sufletului. Loviturile uşoare nu vor putea distruge apărătoarea, dar o lovitură mai puternică o va sparge, iar cioburile se vor înfige adânc în sufletul tău, iar el rănit, va sângera.
Nu alege nici invelisiul de lemn. Poate rezista mai mult decât cel de sticlă, dar într-un final se va rupe, iar aşchiile vor vătăma sufletul tău, schilodind-ul.
Însă piatra este cel mai puternic element ce îţi poate proteja sufletul tău fragil şi vulnerabil. Ea rezistă la toate loviturile, de la cele superficiale la cele foarte puternice, se erodează cu greu, în mult timp, dar niciodată nu se distruge definitiv. Poţi sculpta în ea, o poţi modela, dar nu o poţi distruge.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii o foloseau pentru apărare. Pentru că piatra rezistă la orice situaţie, în orice condiţii.

"Apa trece, pietrele...rămân."