Marionetele

(*)


V-aţi gândit vreodată că realitatea poate că nu este aşa cum pare în fiecare zi a fii?
Toţi oamenii se consideră independenţi, dar de fapt toţi putem fii nişte biete marionete pe o sfoară.
Marionete care atârnă uneori lipsite de viaţă când degetele păpuşarului obosesc să ne mai mânuiască. Sau poate nu mai vrea sau poate face altceva.
Marionete arătând ca nişte păpuşele de ceară, cu aspect fragil. Nu vrem să ni se taie aţa căci apoi nu am mai putea face nimic.
Marionete ce se mişcă monoton, în aceiaşi direcţie, fără voinţă proprie, fără suflet, fără sentimente duse de adierile uşoare are aerului care bate, iar noi ne supunem, ne supunem că nu avem ce face...
Păpuşarul?
Păpuşarul e undeva în umbră. Nimeni nu ştie cine este, nimeni nu ştie cum arată, dar ştim cu toţii că e acolo, mânuindu-ne după cum vrea, iar noi continuăm să stăm în voia lui pentru că ne este mai comod, nimeni nu se gândeşte să începem depăşim stadiul de marionetă.
Continuăm să atârnăm lipsiţi de viaţă de aceias sfoară veche, mult prea veche, dar niciodată prea veche cât să putrezească, iar noi să cădem liberi în voia propriilor sorţi.