Sentimente...

Am chef sa va vorbesc putin despre scoala mea. Nu stiu daca am mai mentionat dar eu invat la Liceul Teoretic "Aurel Lazar", Oradea, profil: filologie-jurnalism. Pentru oradeni, liceul se afla pe strada Avram Iancu nr. 10, vizavi de Untitatea de Pompieri.
Eh...dar nu asta conteaza, nu conteaza amplasarea liceului, numarul de elevi sau nici macar specializarile. Ceea ce conteaza cu adevarat este esenta liceului.
Ceea ce simt in fiecare zi cand merg la scoala, micile mari bucuri ale vietii de elev. Trecand peste partea cu, ma trezesc, ma imbrac, ma urc in tranvai si ma car la scoala, ajungem la:

Deja m-ai obisnuit cu profesorul de seriviciu ce controleaza uniforma si carnetul de note la intrare, bineinteles, nu fara a apostrofa macar doua-trei pitzi care vin imbracate ca la bordel cu ruj, hainute si pantofiori roz cu toc de 10.
Intru in liceu si urc scarile, cu mirosul specific lazarului inundandu-mi narile, si nu! nu este o metafora, chiar pe scari miroase foarte ciudat. Ajung in clasa si ii salut pe toti. Daca Biu nu a venit inca, Dana sigur desface rebus.
Prima ora trece destul de greu, mai ales daca e o materie mai nasoala.
In pauze stau deobicei cu Maria, Biu si Dana, care deja sunt obisnuite cu modul meu de a fii ( Dana: "Iar e luna plina?"). Desigur, nu chiar asa de obisnuite incat sa nu se uite la mine ca la avioane cand ma apuca dansatul si cantatul in public.
Poate tare banal, dar eu iubesc ritualul asta, ce-ar fii o zi in care sa nu ma cert cu Edi, sau...ce-ar fii o zi in care sa nu le fac pe Biu si pe Dana sa se indoiasca macar o data de sanatatea mea mintala?